Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ronaldo’

Acest articol nu este destinat copiilor şi nici, probabil, oamenilor care  au apreciat textele pe care le-am scris până acum pe acest blog. Este un articol publicat în aceste zile în revista de (in)formare şi atitudine civică, seria (c) arte, comunicare, mass-media ATELIER. Şi îl împărtăşesc aici.

Igor GUZUN
Lector superior, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM / Director Agenţia de comunicare „URMA ta”

„ORICE PROFESOR TREBUIE SĂ PREDEA, ÎN PRIMUL RÂND, NATURA UMANĂ ŞI ABIA APOI MATERIA SA”
Am fost – atunci când fiica mea era mică – unul dintre cei trei taţi dintr-o sută din Moldova care, potrivit unui studiu al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, obişnuiesc să citească povestea de seară copilului. Şi înţeleg că aceasta este o investiţie atât în viitorul copilului meu, care are acum vârsta de aproape zece ani, cât şi în bătrâneţea mea prosperă.

Până să beneficiez însă de roadele acestei investiţii de atenţie – şi investind un dolar în iniţiative de dezvoltare la vârsta copilăriei mici, se poate obţine mai târziu o economie de şapte dolari – m-am gândit că trebuie să contez de asemenea pe generaţia care-mi va plăti pensia la modul direct – tinerii de azi. Este unul dintre motivele pentru care mă implic, de vreo zece ani, în efortul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de a instrui tineri reporteri.

I-am descoperit pe tineri încă pe când eram jurnalist-jucător şi editam, împreună cu alţi câţiva colegi, revista „Săptămâna”. Dar i-am cunoscut mai bine de când sunt jurnalist-antrenor la Universitatea de Stat din Moldova. Am înţeles şi cum se numeşte ceea ce fac aici, când am citit în aceste zile ce scrie într-o carte de comunicare eficientă: „Orice profesor trebuie să predea, în primul rând, natura umană şi abia apoi materia sa”, afirmă Dr. Haim Ginott. Cursul de jurnalism pentru dezvoltare umană pe care l-am susţinut se axează, pe de o parte, pe abordarea umană a demersului didactic şi, pe de altă parte, pe studierea tehnicilor profesionale de realizare a subiectelor care pot contribui la afirmarea unor oameni şi la progresul social al unei ţări.

(mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: