Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Facebook’

1.
Mă uit peste cele „10 lucruri despre care ştim că sunt adevărate” din filosofia „motorului de căutare perfect” Google.

2.
Şi, cu ajutorul acestui motor, trec peste titlurile celor mai citite 10 cărţi din lume şi sunt mândru de lecturile mele de până acum.

3.
Mă documentez apoi pentru un interviu cu 10 lucruri pe care BBC le-a învăţat despre Africa, unde 71 la sută dintre camerunezi nu au avut anul trecut bani de ajuns să-şi cumpere alimente, iar 81 la sută dintre locuitorii din Botswana au telefon mobil.

4.
Sunt atent la cele 10 lucruri pe care trebuie să le faci după instalarea platformei WordPress.

5.
În acelaşi timp, încerc să fiu atent la cele 10 lucruri pe care trebuie să le cunosc despre modificările privind confidenţialitatea pe Facebook.

6.
Iar atunci când deschid, curios, cele 10 lucruri pe care adolescenţii care scriu ar trebui să le ştie despre scris, mă gândesc de ce nu erau asemenea recomandări pe vremea când putem fi grupul-ţintă al acestora.

7.
Şi pentru că mi-am amintit despre copilărie, deschid topul celor mai aşteptate jocuri în 2011.

(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Iar acum, vorba ceea, hai mai bine despre Japonia să vorbim, căci ea singură, probabil, este veselă şi nevinovată în amintirea mea.

Cu ocazia aniversării celor 15 ani de când am fost în Japonia, vreau să rememorez câteva istorii, motivat de o participare la emisiunea „Deşteptarea” de la „Jurnal TV”, la invitaţia lui Sergiu Bezniţchi şi a Ilincăi Avram.

JAPONIA SURPRINZĂTOARE
…Pe o masă din casa familiei care ne-a găzduit mai multe săptămâni în Japonia se aflau câteva fructe şi un strugure de poamă de hârtie – harta Moldovei. Pe hartă –trei localităţi. În centru, bineînţeles, era capitala Moldovei, oraşul Chişinău. Puţin mai la nord, surpriză: satul Chiperceni. Iar la sud, şi mau surprinzător: Dezghingea. „Am luat-o de pe internet”, ne-a mărturisit chirurgul Tanaka.

„Aţi inventat asta”, mi-a spus, zâmbind, câţiva ani mai târziu, directorul şcolii din Chiperceni, atunci când i-am povestit istoria cu această hartă. „Este o întâmplare adevărată. E, practic, imposibil să inventezi una ca asta. Trebuie numaidecât să se întâmple, ca să o poţi povesti şi altora”, i-am zis. Să ajungi la capătul pământului, în Ţara Soarelui Răsare, şi să descoperi acolo o hartă a Moldovei în care principalele trei localităţi sunt Chişinău, Chiperceni şi Dezghingea – oare nu asta înseamnă o Japonie care te surprinde mereu, o Japonie japoneză.

SCHIMBAREA ŢEVILOR ÎN JAPONIA, BUCURIA CETĂŢENILOR
… A intrat un om necunoscut, îmbrăcat în salopetă, şi i-a întins gazdei o cutie legată cu panglică şi un plic. În cutie era un cadou. Trei săpunuri colorate, iar în scrisoare – justificarea cadoului şi scuzele pentru deranjul legat de schimbarea ţevilor pe strada din apropierea casei.

(mai mult…)

Read Full Post »

Mă gândesc, în aceste zile cu ninsoare, la oamenii care au deja un brad în casă, şi nu doar în ajunul sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Printre aceşti nişte oameni se numără, de exemplu, Angelina Jolie şi cei şase copii ai ei: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox Leon şi Vivienne Marcheline. Cu toţii au împreună propriul brad – pe Brad Pitt, soţ şi tată – şi am anunţat deja această observaţie, alaltăieri, pe Facebook.

Şi detaliez. Dacă la noi, în poezia lui Hasdeu, „măreţul brad… stă verde-n orice vreme!”, la ei, în cuplul Brangelina, frumosul BRAD e blond în orice vreme şi poate de asta a fost de două ori „cel mai sexy bărbat din lume”, văzut însă recent cu un început de barbă, ca să aibă ghimpi.

Ferice, deci, de oamenii care au acasă, în orice anotimp, un brad: verde, blond, cu ghimpi etc.

Şi mă gândesc aici şi la omul care, în ajunul sărbătorilor de iarnă, ar putea să se uite în jur şi să se întrebe: „Oare pe cine să mai decorez?”. Şi, fireşte, va decora bradul. Scriu însă cu admiraţie despre această situaţie şi despre oamenii decoraţi în decembrie, pe care îi cunosc, pentru că mai des comunic cu ei: pictorul Lică Sainciuc („Ordinul de Onoare”) şi formatorul Iosif Moldovanu („Meritul Civic”). „Merită”, cum ar zice bunelul meu, care, apropo, avea şi o emisiune preferată la radio, „Microfonul cu ghimpi”. Câte conotaţii ar avea acum, în lumina evoluţiilor politice din ultimul timp, titlul acestei emisiuni – „Microfonul cu ghimpi”!

(mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: