Feeds:
Articole
Comentarii

10 lucruri care…

1.
Mă uit peste cele „10 lucruri despre care ştim că sunt adevărate” din filosofia „motorului de căutare perfect” Google.

2.
Şi, cu ajutorul acestui motor, trec peste titlurile celor mai citite 10 cărţi din lume şi sunt mândru de lecturile mele de până acum.

3.
Mă documentez apoi pentru un interviu cu 10 lucruri pe care BBC le-a învăţat despre Africa, unde 71 la sută dintre camerunezi nu au avut anul trecut bani de ajuns să-şi cumpere alimente, iar 81 la sută dintre locuitorii din Botswana au telefon mobil.

4.
Sunt atent la cele 10 lucruri pe care trebuie să le faci după instalarea platformei WordPress.

5.
În acelaşi timp, încerc să fiu atent la cele 10 lucruri pe care trebuie să le cunosc despre modificările privind confidenţialitatea pe Facebook.

6.
Iar atunci când deschid, curios, cele 10 lucruri pe care adolescenţii care scriu ar trebui să le ştie despre scris, mă gândesc de ce nu erau asemenea recomandări pe vremea când putem fi grupul-ţintă al acestora.

7.
Şi pentru că mi-am amintit despre copilărie, deschid topul celor mai aşteptate jocuri în 2011.

Citește în continuare »

Anunțuri

Şi dacă Emo înseamnă a fi emoţional, sensibil, trist şi depresiv, s-ar putea întâmpla ca Eminescu să fi fost Emo. „O toamnă care întârzie / Pe-un istovit şi trist izvor; / Deasupra-i frunzele pustie – / A mele visuri care mor”.

Eroina din „Luceafărul” i se adresează Luceafărului ca unui Emo: „O, eşti frumos cum numa-n vis / Un d-EMO-n se arată, / Dară pe calea ce-ai des-KISS / N-oi merge niciodată!”.

Şi dacă Emo înseamnă să fii rupt de lume şi să trăieşti o viaţă în care crezi că viaţa nu-şi are rostul, aşa cum citesc pe forumuri, înseamnă că Eminescu ar putea fi Emo-nescu. „Viaţa-mi pare-o nebunie / Sfârşită făr-a fi-nceput. / În toată neagra vecinicie / O clipă-n braţe te-am ţinut”.

Şi dacă Emo înseamnă no rock, ci mai degrabă punk rock, îl putem re-descoperi pe un Eminescu trăind o viaţă lipsită de rock-ul din cuvântul „noroc” şi folosind, vizionar, domeniul .me, cu o conotaţie de pronume personal, şi domeniul .it, al Italiei. „Departe sunt de tine şi singur lângă f-OK, / Petrec în minte viata-mi lipsită de no-Rock, / 80 de ani îmi pare în lu.me c-am trăit, / Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi mur.it”.

Cu acest episod „Eminescu este EMO!”, ocazionat de aniversarea celor 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, pe care i-am marcat printr-o încercare de re-citire şi re-descoperire a lui Eminescu, serialul Emines-COOL se încheie aici.

Episoade precedente:

1. Eminescu este COOL – Emines-COOL!

2. Eminescu este FUNNY!

3. Eminem este luceafărul poeziei americane

Japonia mea

Iar acum, vorba ceea, hai mai bine despre Japonia să vorbim, căci ea singură, probabil, este veselă şi nevinovată în amintirea mea.

Cu ocazia aniversării celor 15 ani de când am fost în Japonia, vreau să rememorez câteva istorii, motivat de o participare la emisiunea „Deşteptarea” de la „Jurnal TV”, la invitaţia lui Sergiu Bezniţchi şi a Ilincăi Avram.

JAPONIA SURPRINZĂTOARE
…Pe o masă din casa familiei care ne-a găzduit mai multe săptămâni în Japonia se aflau câteva fructe şi un strugure de poamă de hârtie – harta Moldovei. Pe hartă –trei localităţi. În centru, bineînţeles, era capitala Moldovei, oraşul Chişinău. Puţin mai la nord, surpriză: satul Chiperceni. Iar la sud, şi mau surprinzător: Dezghingea. „Am luat-o de pe internet”, ne-a mărturisit chirurgul Tanaka.

„Aţi inventat asta”, mi-a spus, zâmbind, câţiva ani mai târziu, directorul şcolii din Chiperceni, atunci când i-am povestit istoria cu această hartă. „Este o întâmplare adevărată. E, practic, imposibil să inventezi una ca asta. Trebuie numaidecât să se întâmple, ca să o poţi povesti şi altora”, i-am zis. Să ajungi la capătul pământului, în Ţara Soarelui Răsare, şi să descoperi acolo o hartă a Moldovei în care principalele trei localităţi sunt Chişinău, Chiperceni şi Dezghingea – oare nu asta înseamnă o Japonie care te surprinde mereu, o Japonie japoneză.

SCHIMBAREA ŢEVILOR ÎN JAPONIA, BUCURIA CETĂŢENILOR
… A intrat un om necunoscut, îmbrăcat în salopetă, şi i-a întins gazdei o cutie legată cu panglică şi un plic. În cutie era un cadou. Trei săpunuri colorate, iar în scrisoare – justificarea cadoului şi scuzele pentru deranjul legat de schimbarea ţevilor pe strada din apropierea casei.

Citește în continuare »

În ajun de Eminescu, mă gândesc la poeţi. Şi, dintre toţi aceştia – astăzi, în primul rând, la Eminem.

Există voci care afirmă că Eminem este cel mai mare poet american. Dacă o fi aşa, s-ar putea întâmpla ca multe dintre afirmaţiile despre Eminescu să fie valabile şi în legătură cu celebrul rapper american.

Eminem este luceafărul poeziei americane.

Eminem este în literatura americană poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după cum ar fi putut afirma un George Călinescu american.

Eminem este un Beethoven al rap-ului american, care dă frâu liber sentimentelor şi întâmplărilor nefericite ce i-au ocupat toată copilăria.

La fel cum Eminescu este un reper fundamental al culturii române, Eminem este un rapper fundamental al culturii americane. Pentru că Eminem este expresia integrală a naţiunii americane, cum ar fi spus un Constantin Noica american.

Ce a fost şi ce a devenit Eminem este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie fiinţă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc, cum ar fi explicat, poate, un Titu Maiorescu american.

Eminem este omul cu cel mai american destin: luptător trădat de prieteni şi geniu înfrânt de manualele de literatură, ar fi putut spune un Andrei Gheorghe american, avocatul lui Eminem în lupta pentru „Marii Americani”.

Citește în continuare »

Pentru tatăl meu este savantul Eugen Coşeriu, despre care un alt ilustru consătean al lor, lingvistul Valentin Mândâcanu, spune că „este o mândrie pentru satul nostru”, Mihăileni, Râşcani. Pentru scriitorul Nicolae Popa – probabil, campioana europeană la lupte libere Mariana Eşanu, la Buda, Călăraşi, o localitate despre care jurnalistul Mircea Surdu, un celebru consătean al lor, afirmă că este „un sat foarte mic şi modest, unde, pe vremuri, nu circulau nici măcar autobuzele”.

Iar marele meu consătean este Tolea Ciumac, cel mai popular moldovean în România!

Tolea, de unul singur – cu înălţimea sa de 1 metru 90, cu cele 120 de kilograme pe care le are, cu cele trei titluri de campion european la kempo pe care le deţine, dar şi cu apariţiile lui în prim-planul vieţii publice – a adus satului meu, Recea, Râşcani, atâtea menţiuni câte nu am reuşit să adunăm pentru Recea noi, ceilalţi împreună, în toate secolele de la prima atestare istorică a localităţii.

Pentru multă lume Tolea Ciumac o fi, poate, un luptător de K1 faimos. Sau omul care l-a aruncat în lada cu gunoi pe un prezentator de televiziune, în direct, la o oră de maximă audienţă. Ori personajul de la penitenciar care, în timpul detenţiei, a decis să-şi povestească amintirile din copilărie, într-o carte de memorii, în care vorbeşte despre „multe rele pe care le-am făcut, multe bune”.

Pentru mine însă Tolea este, în primul rând, singurul om de la noi din sat care a citit întreaga bibliotecă. „Avea o viteză nemaipomenită la citit”, îmi spune sora mea, care este mai mică decât mine şi care şi-l aminteşte mai bine pe Tolea în această ipostază.

Citește în continuare »

Versiune mp3 – Trilulilu.ro

1.
1, 2, 3,
Viaţa-i frumoasă.
Un artist şi-o florăreasă
Se iubeau ca doi copii.
El juca şi roluri triste,
Ea, geloasă pe artiste,
Îl visa în nopţi târzii.

Refren:
Un artist iubea o fată
Visător, dar niciodată
Nu-i putea flori fetei dărui,
De iubire.
Uneori şi florăreasa
Se visa, în alb, mireasă,
Dar ştia că alături nu vor fi.

2.
1, 2, 3,
Viaţa e proză.
Are spini orişice roză
El şi ea, + dragostea.
Cu un buchet se face vară,
Florile se trec spre seară,
Dar nu pot reînvia.

Citește în continuare »

Ana mi-a scris într-un mesaj că astăzi este Ziua Mondială a cuvântului „Mulţumesc”. A folosit această ocazie ca să mi-l spună. Mulţumesc şi eu!

Şi profit, cum se zice, de acest prilej să spun „mulţumesc!” oamenilor care m-au pus pe blogroll: Alexandru Bîtcă, Alexandru Gurdila, Anişoara Loghin, Aurica Diaconu, Ion Uruşciuc, Iurie Sănduţă, Într-o zi de miercuri Blog, Napobloghia, Olga Bondari, Sergiu Bezniţchi, Svetlana Postolachi, Veacheslav Kushter şi Zinaida Esepciuc.

Şi lista rămâne deschisă, la fel ca şi cuvintele de mulţumire care vor urma.

%d blogeri au apreciat asta: