Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Nişte oameni’ Category

Pentru tatăl meu este savantul Eugen Coşeriu, despre care un alt ilustru consătean al lor, lingvistul Valentin Mândâcanu, spune că „este o mândrie pentru satul nostru”, Mihăileni, Râşcani. Pentru scriitorul Nicolae Popa – probabil, campioana europeană la lupte libere Mariana Eşanu, la Buda, Călăraşi, o localitate despre care jurnalistul Mircea Surdu, un celebru consătean al lor, afirmă că este „un sat foarte mic şi modest, unde, pe vremuri, nu circulau nici măcar autobuzele”.

Iar marele meu consătean este Tolea Ciumac, cel mai popular moldovean în România!

Tolea, de unul singur – cu înălţimea sa de 1 metru 90, cu cele 120 de kilograme pe care le are, cu cele trei titluri de campion european la kempo pe care le deţine, dar şi cu apariţiile lui în prim-planul vieţii publice – a adus satului meu, Recea, Râşcani, atâtea menţiuni câte nu am reuşit să adunăm pentru Recea noi, ceilalţi împreună, în toate secolele de la prima atestare istorică a localităţii.

Pentru multă lume Tolea Ciumac o fi, poate, un luptător de K1 faimos. Sau omul care l-a aruncat în lada cu gunoi pe un prezentator de televiziune, în direct, la o oră de maximă audienţă. Ori personajul de la penitenciar care, în timpul detenţiei, a decis să-şi povestească amintirile din copilărie, într-o carte de memorii, în care vorbeşte despre „multe rele pe care le-am făcut, multe bune”.

Pentru mine însă Tolea este, în primul rând, singurul om de la noi din sat care a citit întreaga bibliotecă. „Avea o viteză nemaipomenită la citit”, îmi spune sora mea, care este mai mică decât mine şi care şi-l aminteşte mai bine pe Tolea în această ipostază.

(mai mult…)

Read Full Post »

A fost, pe rând, casnică, profesoară de matematică, posesoare a titlului „cea mai bună gospodină din ţară”, apoi persoană afectată, mamă care nu are veşti de şase ani de la feciorul mai mare plecat la Moscova, vânzătoare-câştigătoare la loto, şomeră sau autoare a volumului de versuri „O poezie pentru tine”, lansat la Palatul Naţional.

În textele scrise de colegii mei mai tineri la cursul de „Ştiri”, această femeie din fotografie a îmbrăţişat mai multe profesii, mai multe destine. Ceea ce ştiau tinerii iniţial era doar numele femeii – Nina Televca, iar ceea ce trebuiau să facă a fost să reconstituie, din detalii sau din experienţa lor, ce istorie de viaţă se află în spatele acestei imagini, decupată din presa vremii.

Cu cerceii ca la multe femei din ţară, în faţa uşii vopsite în alb, a pereţilor casei – în verde şi a părului – castaniu, Nina Televca a adunat, în textele scrise despre ea de tinerii jurnaliştii care nu-i cunoşteau decât numele şi o vedeau pentru prima dată în poză, destinul colectiv în proză al femeilor din Moldova. Putea fi o mamă care îşi aşteaptă copiii plecaţi la muncă în străinătate. Putea fi mama unui mare maestru internaţional la şah. Putea fi o persoană dată dispărută. Putea fi o femeie care şi-a sărbătorit nunta de argint, iar atunci când reporterii au venit să facă o fotografie familiei, soţul era la raion cu nişte treburi. Putea fi o gospodină surprinsă cu îndeletnicirile casei într-un sat „cu oameni cu inimă bună şi suflet mare”. Şi aşa mai departe.

(mai mult…)

Read Full Post »

Zâmbetul a venit pentru Ludmila Ţiganu abia spre sfârşitul celor 10 săptămâni ale misiunii sale în Pakistan, la Islamabad. Moldoveanca aflată, la sfârşitul anului 2010, într-o misiune de urgenţă în această ţară afectată de inundaţii şi conflicte, a descoperit acolo mai întâi o situaţie gravă, sugerată de numele capitalei Islama-BAD, şi apoi zâmbetul pa-KISS-tanezilor, ascuns printre litere, ca printre munţii Hindukush, în denumirea ţării.

Ludmila Ţiganu, specialist în comunicare, cu o experienţă de peste un deceniu în Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, a ajutat biroul PNUD din Pakistan să comunice lumii dimensiunile umane ale inundaţiilor din 2010 din această ţară din Asia de Sud şi să mobilizeze sprijin internaţional pentru recuperarea ţării.

„Inundaţiile din Pakistan au avut consecinţe mai mari decât cutremurul de aici, din 2005, şi chiar decât tsunami din 2004 din Indonezia: 20 de milioane de persoane afectate, două mii de decese şi multă-multă suferinţă”, spune Ludmila, pentru care primele zile la Islamabad au adus şi primele lucruri şocante. Restricţiile de circulaţie pentru angajaţii ONU, din cauza măsurilor de securitate; oameni pe care îi întâlneşti şi nici unul dintre ei nu a auzit despre Moldova; sau sms-urile care conţin puţine cuvinte şi multe cifre, iar cifrele nu sunt altceva decât numărul victimelor din ultimul atac sinucigaş cu bombă.

Pentru o moldoveancă aflată prima oară Pakistan, ţara s-a dezvăluit – şi-a scos vălul – la început prin contrastele sale, iar apoi a oferit şi detalii care o aseamănă, paradoxal, cu Moldova. „La Islamabad este izbitor contrastul dintre oraşul verde, frumos şi modern, înconjurat de munţi, cu oameni prietenoşi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, multiplele puncte de control, cu militari înarmaţi şi pericolele la tot pasul din cauza atentatelor teroriste”, explică Ludmila Ţiganu.

(mai mult…)

Read Full Post »

Pentru cititorii francezi ai romanului „Pe vremea fluviului Amur”, de Andrei Makine, Amour înseamnă, în primul rând, dragoste şi apoi numele celui mai lung râu din Rusia. Cei trei eroi ai romanului se aruncă în ambele: în valurile râului Amur …şi în valurile dragostei – amour, cum zice Belmondo, care este cea de-a patra prezenţă constantă din carte.

Trei adolescenţi, pe cale de a deveni bărbaţi – Războinicul, Poetul şi Donjuanul – născuţi într-un ţinut îndepărtat, unde „puteai să trăieşti toată viaţa fără să ştii dacă eşti urât sau frumos” – încep să-şi dorească un alt destin, după ce privesc un film cu Belmondo. Filmul, văzut de 17 ori, schimbă, în romanul lui Andrei Makine, orizonturile de viaţă ale acestor tineri din fundul Siberiei răsăritene.

Acolo, în Rusia, la Krasnoiarsk, în acel ţinut auster, unde „nici dragostea nu prindea rădăcini”, s-a născut şi prozatorul Andrei Makine, care s-a stabilit, în 1987, la vârsta de 30 de ani, într-o ţară a iubirii, în Franţa, şi este acum unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi. „Pe vremea fluviului Amur” este romanul care a precedat cartea „Testamentul francez”, care i-a adus lui Andrei Makine, în 1995, un Goncourt, premiul literelor franceze pentru „cea mai bună şi imaginativă operă în proză a anului”. Cea mai recentă apariţie editorială a lui Makine este romanul „Viaţa unui om necunoscut”, publicat în 2009.

Poate, la fel ca eroii săi din cartea „Pe vremea fluviului Amur”, scriitorul Andrei Makine nici nu-şi imagina viitorul în afara celor trei elemente esenţiale ale satului siberian: „lemnul, aurul şi umbra rece a lagărului”. „Într-o zi, ne gândeam noi, va trebui să ne alăturăm bărbaţilor ce plecau cu drujbele lor în taiga”, scrie Makine. Dar, într-o zi, adolescenţii din roman merg la un film cu Belmondo. „E un bărbat sau o femeie?”, a întrebat unul dintre băieţi, încurcat de litera „o” din fanalul cuvântului.

(mai mult…)

Read Full Post »

Mă gândesc, în aceste zile cu ninsoare, la oamenii care au deja un brad în casă, şi nu doar în ajunul sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Printre aceşti nişte oameni se numără, de exemplu, Angelina Jolie şi cei şase copii ai ei: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox Leon şi Vivienne Marcheline. Cu toţii au împreună propriul brad – pe Brad Pitt, soţ şi tată – şi am anunţat deja această observaţie, alaltăieri, pe Facebook.

Şi detaliez. Dacă la noi, în poezia lui Hasdeu, „măreţul brad… stă verde-n orice vreme!”, la ei, în cuplul Brangelina, frumosul BRAD e blond în orice vreme şi poate de asta a fost de două ori „cel mai sexy bărbat din lume”, văzut însă recent cu un început de barbă, ca să aibă ghimpi.

Ferice, deci, de oamenii care au acasă, în orice anotimp, un brad: verde, blond, cu ghimpi etc.

Şi mă gândesc aici şi la omul care, în ajunul sărbătorilor de iarnă, ar putea să se uite în jur şi să se întrebe: „Oare pe cine să mai decorez?”. Şi, fireşte, va decora bradul. Scriu însă cu admiraţie despre această situaţie şi despre oamenii decoraţi în decembrie, pe care îi cunosc, pentru că mai des comunic cu ei: pictorul Lică Sainciuc („Ordinul de Onoare”) şi formatorul Iosif Moldovanu („Meritul Civic”). „Merită”, cum ar zice bunelul meu, care, apropo, avea şi o emisiune preferată la radio, „Microfonul cu ghimpi”. Câte conotaţii ar avea acum, în lumina evoluţiilor politice din ultimul timp, titlul acestei emisiuni – „Microfonul cu ghimpi”!

(mai mult…)

Read Full Post »

Grecu.

Ungureanu.

Rusu.

Rusu-Ciobanu.

Munteanu.

Argentina.

Bulgaru.

Domnica.

Sârbu.

Cazacu.

Peru.

Verdianu.

Neamţu.

Şi, bineînţeles, Moldovanu.

Turcu?

(mai mult…)

Read Full Post »

Eminescu este COOL. Emines-COOL!

Şi Stănescu este COOL. Bineînţeles, Stănes-COOL! Şi, la fel cum Emin-YES-cu are un Yes, poezia lui Nichita Stănescu ascunde un sărut senzual – Ni-KISS-tănescu.

Ce motoare de căutare sunt oare mai potrivite pentru a găsi citate din Nicolai Google şi Alexandru Vl-yahoo-ţă?

Primul nostru soft s-a numit Do-SOFT-ei.

Astăzi oare ce marcă de automobil ar prefera Bogdan Petriceicu-Has-Dewoo?

Oare cum ar suna Constantin Stere în versiune Constantin STEREO? Şi poeziile lui Coşbuc în variantă audio book: audio Coş-BOOK?

Vi s-a întâmplat să consumaţi după un Dosto-WHISKY un Alecsan-DRINK împreună cu Gheorghe ASAHI şi să vă îndulciţi apoi cu poezii de Veronica MILKA?

Dacă un elev nu ştie cine este „cuib de-înţelepciune”, va primi oare nota 2nici? Sau 1 – Galaicu-π-1? Ori 3 – Camil Pe-3-scu?

Denumirea lanţului de magazine „Toys are us” se poate traduce „Jucăriile suntem noi”. Probabil, este valabil şi „Tols-Toys are us” – „Tolstoi suntem noi”.

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: