Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘CAR’TE’DE’AICI’ Category

Tendinţele stilului pentru 2011 în lume – sacourile în carouri, roşu-culoarea vedetă a colecţiilor pentru bărbaţi, imprimeurile 3D şi nuanţele vibrante în ţinutele pentru femei – pot avea un echivalent în stilul mass-media din Moldova: acurateţea, diateza activă, echilibrul în relatările despre copii sau limbajul orientat spre gen.

GHIDUL de stil cu norme etice pentru jurnalişti, editat de Asociaţia Presei Independente, a anticipat încă la sfârşitul anului 2009 care trebuie să fie tendinţele, nuanţele, abordările şi designul presei moldoveneşti în 2011 şi sunt onorat că am fost asociat, printr-o contribuţie, la acest efort. Rămân încântat că am fost, în promovarea trendului de a face jurnalism echilibrat şi responsabil, alături de Liliana Viţu-Eşanu, Loretta Handrabura, Alina Radu, Dumitru Lazur şi Petru Macovei – ca să citez numele oamenilor pe care îi cunosc.

Cum numim copiii? am fost întrebat de colegii mei mai tineri şi am răspuns pe paginile GHIDULUI de stil. În fiecare caz, copilul este „o persoană”, „o fiinţă umană” şi are nevoie, pentru a creşte cu demnitate, de o atitudine demnă, exprimată inclusiv prin mass-media, în termeni neutri. Deci, pentru a scrie despre copil, vom folosi cuvinte neutre, ce încurajează dezvoltarea şi independenţa copiilor – „copil”, „adolescent”, „tânăr”, „elev”, nu „micuţ”, nu „copilaş”, nu „pici”.

Cum nu trebuie să-i numim pe copii? Copiii nu sunt nici „odrasle”, nici „progenituri”. Ne-ar plăcea, oare, să se vorbească în aceşti termeni despre copiii noştri? Copiii nu sunt nici „îngeraşi”, şi nici „împieliţaţi”. Prin urmare, nu trebuie să tratăm copiii şi tinerii – în cuvinte şi atitudini – „ca pe nişte porţelanuri, dar nici ca pe arici”.

Copiii nu sunt „minori”. În limbajul curent, acest cuvânt are conotaţie negativă. Numaidecât unei minore i s-a întâmplat ceva rău sa un minor a comis un delict. Simpla menţionare a Comisiilor pentru minori sau a inspectoratelor pentru minori creează deja un context negativ şi o atitudine negativă. Astfel, chiar dacă terminologia juridică face referiri, de exemplu, la „persoane minore” sau la „legislaţia privind munca minorilor”, vom alege să le spunem acestor persoane „copii” şi să evităm cuvântul „minor”.

(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Am răsfoit în aceste zile o revistă glossy. Era un Playboy din anul 2001. Şi bineînţeles că am fost atent, în primul rând, la reclame.

Cu un deceniu în urmă, lumea trăia prima invazie a sms-urilor. Bătălia pentru galaxie se intensifica în al cincilea episod Star Wars, proaspăt lansat, iar noul BMW era Serie 5.

Noul telefon mobil Ericson T20s era albastru şi avea antenă, noul Nokia era 3310 şi era foarte competitiv – avea facilităţi pentru chat, în timp ce Malrlboro avea încă pachet roşu.

Sony prezenta, în premieră, primul televizor cu ecran complet plat. Nomad Jukebox proiecta şi realiza primul player mp3 portabil, cu un hard disk de 6Gb! Iar vizavi de motorul de căutare Google.com, în acel îndepărtat an 2001, încă mai existau îndoieli – „este poate cel mai bun în acest moment”.

Dacia-Renault prezenta modelul intermediar SupeRNova. Noua eră IT însemna să ai un Compaq Armada M700 cu Windows 200 Professional. Şi viteza maximă de lucru pentru un HP Business Inkjet era de 15 pagini pe minut!

Şi acum, la o distanţă de un deceniu de toate acestea, stau ca Ion Creangă „câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre” atunci…

Atunci când, potrivit unei cercetări citate de Playboy 2001, „bărbaţii cu succes la femei au ochii albaştri”.

Read Full Post »

„Ca să te faci bine, trebuie mai întâi să te simţi rău”, le spune Hermione Granger lui Harry Potter şi Ron Weasley în „Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, de J.K. Rowling, al cincilea volum şi cel mai voluminos din seria „Harry Potter”.

Şi, cu mult înainte de replica aceasta: „Răul nu este ireversibil”, afirmă profesorul Dumbledore spre finalul romanului „Harry Potter 2 şi Camera Secretelor”.

„- Doctori?… Încuiaţii ăia smintiţi care taie oameni? Nu, aceştia sunt Vindecători”.

Şi despre profesori. „Unul concediat, unul mort, unul cu memoria ştearsă şi unul închis nouă luni într-un cufăr”, citesc povesteşte Harry Potter despre ce s-a întâmplat cu profesorii săi în ultimii patru ani, numărându-i pe degete.

„Cum funcţionează creierul fetelor… Asta ar trebui să ne înveţe aici… Oricum ar fi mult mai folositor decât „Previziunile despre viitor”, citesc în „Harry Potter şi Ordinul Phoenix”.

„Nu este niciodată prea devreme să te gândeşti la viitor!” – o replică valabilă atât pentru ficţiune, cât şi pentru viaţa adevărată.

„Deciziile noastre, Harry, arată cine suntem cu adevărat, mai mult decât însuşirile noastre”, îi spune Dumbledore lui Harry spre finalul romanului „Harry Potter şi Camera Secretelor”.

„Monştrii sunt cele mai potrivite animale de casă” – un secret dezvăluit de eroii din „Harry Potter şi Camera Secretelor”.

Şi un alt secret, rostit deja de spiriduşul de casă Dobby: „Harry Potter a strălucit ca un simbol al speranţei pentru cei care credeau că zilele întunecate nu se vor termina niciodată”.

„Cărţile pot fi înşelătoare uneori”.

Read Full Post »

Când am citit, în aceste zile, că Mercedes se află printre primele zece branduri valoroase din Europa, m-am întrebat dacă la asta a contribuit şi Mercedes, soţia lui Marquez? Şi gândul m-a dus la cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am citit-o la vârsta mea cuprinsă între 40 şi 50 de ani – romanul „Dragostea în vremea holerei”, pe care Gabriel Garcia Marquez l-a scris când nu mai era demult de vârsta celor care cântă „Dragostea din tei”.

Pe timpul „Dragostei în vremea holerei” avea 58 şi era încă îndrăgostit de soţia sa, Mercedes, cu care era într-o căsnicie de aproape trei decenii, şi trăia delirul unei celebrităţi, confirmate cu un Premiu Nobel pentru Literatură.

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez scrisese deja celebrele sale romane „Un veac de singurătate” şi „Toamna patriarhului”, atunci când a publicat, în 1985, „Dragostea pe vremea holerei”, iar Dan Bălan avea doat şase ani. Marquez descoperise deja că „inspiraţia vine mai uşor la bătrâneţe”. Exact despre acele timpuri povesteşte că, atunci când se apuca de scris, avea toată cartea în minte, ca şi cum ar fi citit-o înainte, pentru că s-a gândit la ea ani de zile. „În ultima vreme, povestea Marquez, ştiu care va fi ultima frază a cărţii, înainte de a mă aşeza să o scriu”.

Marquez şi-a încheiat „Dragostea pe vremea holerei” cu expresia: „pentru totdeauna”.

„Dragostea pe vremea holerei” se desfăşoară într-un oraş din Caraibe, între anii 70 ai secolului 19 şi anii 30 ai secolului 20. Vorbeşte despre dragoste şi sex, pentru care Marquez foloseşte acelaşi termen, „amor”, despre călătorie şi libertate, ambiţie şi aşteptare, tinereţe şi bătrâneţe. Şi porneşte de la triunghiul amoros dintre medicul aristocrat, Juvenal Urbino, funcţionarul şters Florentino Ariza şi frumoasa columbiancă Fermina Daza. Triunghiul iubirii ameninţă mereu să se destrame într-o pereche, pe întreaga durată a acestui roman, considerat cea mai frumoasă poveste de dragoste de la Romeo şi Julieta încoace.

(mai mult…)

Read Full Post »

1.
CUTIA MODERATORULUI. Ghid de moderare a discuţiilor publice în 9 paşi esenţiali
Până la această carte, ştiam că într-o cutie încap, de obicei, o pereche de pantofi.  Acum există o cutie în care încap 9 paşi şi aceştia îi pot ajuta pe moderatori, la fel ca pantofii, să meargă înainte. Am scris „Cutia moderatorului” la solicitarea lui Igor Grosu şi a lui Sorin Hadârcă. De fapt, oamenii şi cărţile au furnizat informaţiile şi inspiraţia care au făcut ca această resursă – inedită în Moldova – să se întâmple.

2.
MANUALUL DE JURNALISM ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ, de Georgeta Stepanov şi Igor Guzun
Lansat la Congresul Naţional de Istorie a Presei, ediţia a III-a (România), acest manual îi „ajută pe oamenii de media să abordeze crizele potrivit – profesionist, echilibrat, etic, cu amprentă umană, spectaculos etc., oferind resurse teoretice, repere metodologice şi instrumente practice esenţiale”. Oamenii care mi-au fost alături în efortul nostru comun de elaborare şi promovare a manualului de jurnalism în situaţii de criză se numesc Georgeta Stepanov, Mihai Guzun şi Constantin Marin.

3.
Carte de comunicare pentru MOLDOVA APROAPE-DEPARTE
Această carte de comunicare, pe care am prezentat-o la Congresul IV al diasporei moldoveneşti, listează şi explică câteva dintre instrumentele şi tehncile care pot ajuta migranţii şi asociaţiile diasporei să înţeleagă şi să realizeze comunicarea ca pe un lucru firesc ce se întâmplă cu oamenii şi între oameni, pentru a obţine ceea ce-şi doresc: înţelegere, afirmare, sprijin, cooperare, politici. Iar înţelegerea şi cooperarea de care am beneficiat în munca asupra cărţii din partea Dorinei Andreev-Jitaru şi a lui Ghenadie Creţu au fost esenţiale.

4.
COMORILE ASCUNSE ALE MOLDOVEI / HIDDEN TREASURES OF MOLDOVA
„Mega-fantastic”, a exclamat Petru şi, în acelaşi registru, profesorul Marin: „Este splendid”. „Tare fine!”, a zis Ludmila. „O muncă deosebită”, a spus Polina. „Foarte frumos”, a apreciat Anna şi, în acelaşi timp: „Felicitări!”, a transmis Iulia. Întreaga poveste a acestui album, pe care l-am gândit şi realizat împreună cu Olga Sainciuc, Lică Sainciuc şi Grupul „Glasul Tinerilor” poate fi recitită aici, în episodul „Nişte oameni: oamenii, adevăratele comori ascunse ale Moldovei”. Ecourile acestui album au fost la fel ca şi imaginile incluse între coperţi: mai mult decât frumoase, foarte frumoase.

5.
Al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
Omul-cheie în implicarea mea în redactarea versiunii române a acestui document strategic a fost Ludmila Ţiganu. De asemenea, prin această colaborare am reuşit să producem şi să difuzăm dosarul de presă al Raportului Naţional.

(mai mult…)

Read Full Post »

„…Iar pretutindeni vedeai o mulţime de români, iugoslavi, MOLDOVENI, dominicani, ecuadorieni, ruşi şi asiatici”. Sunt cu toţii locuitori ai Madridului, care se regăsesc pe paginile cărţii scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, „Rătăcirile fetei nesăbuite”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2010.

În 2006, la vârsta de 70 de ani, Vargas Llosa publică primul său adevărat roman de dragoste, „Rătăcirile fetei nesăbuite”. O poveste despre bucuria şi chinurile unei iubiri, urmărită timp de 4 decenii, pe 3 continente. Acum câteva zile, în discursul său rostit cu ocazia decernării Premiului Nobel, Llosa afirma că scriitorii fac ficţiune pentru a putea „trăi cumva multele vieţi pe care am vrea să le avem” – o mărturie care se referă şi la „Rătăcirile fetei nesăbuite”.

După itinerarul acestei iubiri se poate învăţa geografia: personajele ajung la Lima, Santiago, Havana, Paris, Tokio sau Madrid. Iar cronica lumii postbelice, care se regăseşte în acest roman – cu menţiuni despre vremurile în care „nimeni nu vorbea încă de SIDA” – poate fi citită ca pe o lecţie de istorie, în care este loc şi pentru sentimente umane.

Cine este Ea în acest roman de dragoste? Este Lily, „o fată nesăbuită”, pe care El o compară „cu Fecioara Maria”, „mai frumoasă şi mai apetisantă decât Claudia Cardinale, Brigitte Bardot şi Catherine Deneuve la un loc”. Atunci când personajele se reîntâlnesc la sfârşitul romanului, Lily este femeia „care pentru prima oară în viaţa ei de 48 de ani avea toate actele în regulă”.

Cine este El în „Rătăcirile fetei nesăbuite”? Este Ricardo, „băiatul bun”, interpret la UNESCO, cu stilou Montblanc în buzunar şi autor de traduceri din Bunin, Tournier sau Turgheniev. La 54 de ani o regăseşte pe Lily, după ce, timp de aproape 4 decenii, o pierde şi o reîntâlneşte de mai multe ori, mereu sub un alt nume.

(mai mult…)

Read Full Post »

Acest articol nu este destinat copiilor şi nici, probabil, oamenilor care  au apreciat textele pe care le-am scris până acum pe acest blog. Este un articol publicat în aceste zile în revista de (in)formare şi atitudine civică, seria (c) arte, comunicare, mass-media ATELIER. Şi îl împărtăşesc aici.

Igor GUZUN
Lector superior, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM / Director Agenţia de comunicare „URMA ta”

„ORICE PROFESOR TREBUIE SĂ PREDEA, ÎN PRIMUL RÂND, NATURA UMANĂ ŞI ABIA APOI MATERIA SA”
Am fost – atunci când fiica mea era mică – unul dintre cei trei taţi dintr-o sută din Moldova care, potrivit unui studiu al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, obişnuiesc să citească povestea de seară copilului. Şi înţeleg că aceasta este o investiţie atât în viitorul copilului meu, care are acum vârsta de aproape zece ani, cât şi în bătrâneţea mea prosperă.

Până să beneficiez însă de roadele acestei investiţii de atenţie – şi investind un dolar în iniţiative de dezvoltare la vârsta copilăriei mici, se poate obţine mai târziu o economie de şapte dolari – m-am gândit că trebuie să contez de asemenea pe generaţia care-mi va plăti pensia la modul direct – tinerii de azi. Este unul dintre motivele pentru care mă implic, de vreo zece ani, în efortul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de a instrui tineri reporteri.

I-am descoperit pe tineri încă pe când eram jurnalist-jucător şi editam, împreună cu alţi câţiva colegi, revista „Săptămâna”. Dar i-am cunoscut mai bine de când sunt jurnalist-antrenor la Universitatea de Stat din Moldova. Am înţeles şi cum se numeşte ceea ce fac aici, când am citit în aceste zile ce scrie într-o carte de comunicare eficientă: „Orice profesor trebuie să predea, în primul rând, natura umană şi abia apoi materia sa”, afirmă Dr. Haim Ginott. Cursul de jurnalism pentru dezvoltare umană pe care l-am susţinut se axează, pe de o parte, pe abordarea umană a demersului didactic şi, pe de altă parte, pe studierea tehnicilor profesionale de realizare a subiectelor care pot contribui la afirmarea unor oameni şi la progresul social al unei ţări.

(mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: